Ðåôåðàòû

Introducere

Introducere

Introducere

Orice fenomen social ap?rut spontan sau generat de al?i factori

necesit? studierea lui de diferite ?tiin?e ap?rute sau existente la moment

în societatea noastr?. Adoptând principiul c? nimic nu se pierde totul se

transform?, din domeniul ?tiin?elor fizice, teoriei generale a dreptului,

la rându-i, îi revine sarcina elucid?rii evolu?iei rela?iilor ?i a

realit??ii sociale. Pentru aceasta ea utilizeaz? un ?ir de metode specifice

numai ei ca ?tiin?? juridic?. Dar pentru definirea complet? este nevoie nu

numai de metodele tradi?ionale adoptate, ci ?i de cele întrebuin?ate de

alte discipline de grani?? ce au într-o oarecare m?sur? tr?s?turi comune

(istoria, politologia, psihologia, medicina, cibernetica etc.).

În lucrarea de fa?? ne-am propus s? ar?t?m principalele metode curente

folosite în teoria general? a dreptului, specificul ?i modelul de ac?iune a

fiec?reia. Teoria general? fiind o ?tiin?? juridic? are ca obiectiv

definirea ?i studierea principalelor valori sociale promovate, precum ?i

particularit??ile subtile ce constituie un impediment în în?elegerea ?i

acceptarea lor de c?tre societate. Având un spectru variat de abordare ea

las? loc deschis pentru ?tiin?ele moderne ?i viitoare pentru completarea

caren?elor observate în societate ?i în lume în general. Bazându-ne pe

zicala c? nu exist? viitor f?r? trecut, metodele utilizate actualmente,

de?i dup? unii vor fi considerate învechite, vor constitui un imbold pentru

adoptarea unor metode noi de înalt? operabilitate ?i eficacitate.

Obiectul de studiu

Obiectul ?tiin?ei juridice îl constituie studierea dreptului, a

fenomenului juridic în toat? complexitatea sa: dreptul ca ansamblu de

norme, drepturile subiective, rela?iile juridice ?i ordinea de drept din

societate, con?tiin?? juridic?, corela?ia drept stat.

Dac? fa?? de ?tiin?ele naturii, ?tiin?a dreptului se deosebe?te prin

faptul c? are ca obiect nu natura ?i, deci, descoperirea legilor ei de

existen?? ?i manifestare, ci un aspect al vie?ii sociale ?i anume –

dreptul, apoi în cadrul ?tiin?elor sociale ?tiin?a juridic? se distinge

(al?turi de etic?) ca fiind o ?tiin?? normativ?, deoarece fragmentul din

realizarea social? pe care-l studiaz? este reprezentat de normele juridice.

Ansamblul normelor juridice se constituie într-un sistem al ?tiin?elor

juridice, în cadrul c?ruia se pot distinge, în func?ie de sfera ?i modul de

abordare a studiului dreptului, trei grupe ?i anume:

a) ?tiin?e juridice teoretice globale;

b) ?tiin?e juridice de ramur?;

c) ?tiin?e juridice istorice.1

În cadrul primei grupe se înscrie Teoria general? a dreptului ?i

statului având ca obiect abordarea teoretic?, general? a dreptului ?i

statului ?i func?iile ?i formele sale de manifestare.

Teoria general? a dreptului ?i statului, ca ramur? distinct? a

?tiin?elor juridice, apare ?i se constituie, în secolul XX-lea, în prima sa

jum?tate ?i mai pronun?at, dup? cel de-al doilea r?zboi mondial. Aceasta nu

înseamn? nicidecum c? abordarea teoretic?, general? a studiului ar fi fost

neglijat? pân? la epoca contemporan?.

Dimpotriv?, a?a cum am men?ionat preocup?ri în acest sens au existat

din cele mai vechi timpuri. Ele au avut îns? ?i au continuat s? aib? de-a

lungul secolelor un caracter, preponderent filosofic, ajungându-se în

secolul al XX-lea la constituirea filosofiei dreptului ca ramur? distinct?

a filozofiei ?i ca disciplin? de înv???mânt destinat? studiului teoretico-

filozofic al dreptului. În unele ??ri o disciplin? cu acela?i subiect apare

sub denumirea de Enciclopedie a dreptului.2

Pornind de la leg?tura indisolubil? între drept ?i stat, ceea ce face

ca oamenii de ?tiin??, speciali?ti în teoria dreptului, s? se ocupe, de

asemenea, de teoria statului, au ap?rut lucr?ri teoretice cu caracter

monografic sau cursuri universitare dedicate studierii comune a statului ?i

dreptului, constituindu-se ?i o disciplin? distinct? de teoria general? a

statului ?i dreptului.3

În principiu, ?tiin?a juridic? ar fi incomplet?, iar juristul

unilateral f?r? studierea statului, în a?a m?sur? cele dou? fenomene –

statul ?i dreptul, sunt legate unul de altul. De aceea unele concepte,

no?iuni, categorii legate de stat se analizeaz? în cadrul disciplinei

Teoria general? a dreptului ?i statului. În orice caz, teoria general? a

dreptului ?i statului nu poate evita abordarea unor teme privind statul,

leg?tura sa cu dreptul, fiindc? numai astfel va putea da o imagine

armonios închegat? ?i bine conturat? asupra dreptului.

Revenind la cercetarea ?i defini?ia obiectului teoriei generale a

dreptului ?i statului este de re?inut c? ea studiaz? dreptul ?i statul în

ansamblu în generalitatea ?i integritatea sa, ordinea juridic? în

întregime. Ea formuleaz? defini?ia dreptului ?i statului, celelalte

concepte, categorii caracteristice dreptului, fiind valabile pentru toate

?tiin?ele juridice, cum sunt, bun?oar?, categoriile de norm? juridic? izvor

de drept, sistem de drept, ordine de drept, r?spundere juridic?, drept

subiectiv ?.a. De asemenea, ea formuleaz? o serie de principii generale,

valabile pentru toate ?tiin?ele juridice. De exemplu, principiile

legalit??ii, suprema?iei legii, prezum?iei de cunoa?tere a legii (nimeni

nu se poate scuza de necunoa?terea legii) ?.a. Teoria general? a dreptului

?i statului studiaz?, de asemenea, metodologia de cercetare, folosit? de

?tiin?a dreptului.4

O aten?ie deosebit? acord? aceast? disciplin? studierii corela?iei

dintre drept ?i putere, drept ?i stat.

Teoria general? a statului ?i dreptului este, evident, o ?tiin??,

întrucât ea opereaz? cu concepte, teorii, principii, legit??i, dar din alt

punct de vedere, sub alt aspect poate fi privit? ?i ca o art?, în m?sura în

care ea solicit? din partea juristului pe lâng? cuno?tin?e, talent,

m?estrie ?i capacitatea de a sesiza, cerceta fenomenul juridic, a-i

în?elege legit??ile.

Teoria general? a dreptului nu r?mâne la nivelul abstrac?ional, ea

are, de asemenea, o importan?? practic?, servind nemijlocit procesului de

elaborare ?i aplicare a dreptului. În acest scop, este studiat? tehnica

juridic? privind elaborarea ?i realizarea actelor juridice.

Ca disciplin? de înv???mânt teoria general? a dreptului ?i statului

are ?i un caracter de introducere în studiul materiilor juridice. Ea poate

fi îns? ?i o disciplin? conclusiv?, de sintez?, dar pentru aceasta ar

trebui studiat? în ultimii ani sau chiar în ultimul an de studii, dup?

însu?irea majorit??ii materiilor.

În ce prive?te ?tiin?ele juridice de ramur?, acestea s-au constituit

pe m?sura dezvolt?rii ?i extinderii reglement?rilor juridice în cele mai

diverse domenii ale vie?ii sociale ?i constituirii ramurilor (?i

subramurilor) de drept. În principiu, ramura de drept formeaz? obiectul

unei ?tiin?e juridice de ramur?. Astfel dreptului constitu?ional îi

corespunde ?tiin?a dreptului constitu?ional, dreptului civil - ?tiin?a

dreptului civil, dreptului penal – ?tiin?a dreptului penal ?.a.m.d. studiul

dreptului interna?ional constituie obiectul ?tiin?ei dreptului

interrna?ional.

Este important de re?inut c? în denumirea curent? nu se folose?te

terminologia complet? (?tiin?a dreptului constitu?ional) ci aceea a ramurii

(drept constitu?ional, drept civil, drept interna?ional, etc.) ?i pentru a

desemna disciplina ?tiin?ific? respectiv?.

Pe m?sur? ce reglement?rile juridice abordeaz? domenii ?i aspecte noi

de reglementare, fenomen ce se manifest? tot mai evident în epoca actual?

ca urmare a transform?rilor sociale, ?tiin?ifice ?i tehnologice, interne ?i

interna?ionale, apar ?i noi discipline ?tiin?ifice sau tendin?e de a crea

noi ramuri ale ?tiin?elor juridice. În acest sens se vorbe?te, bun?oar?, de

dreptul mediului înconjur?tor, dreptului afacerilor, sau dreptul comunitar

pentru rela?iile Comunit??ii Economice Europene.5

Studiul istoric al dreptului ?i statului constituie obiectul

diferitelor ramuri ce formeaz? disciplinele sau ?tiin?ele juridice

istorice. Dup? modul în care este abordat? cercetarea istoric? a dreptului,

în general, în lume, într-o anumit? ?ar? sau numai în cadrul unei anumite

institu?ii se pot distinge, Istoria general? a dreptului, istoria dreptului

într-o anumit? ?ar?, de pild?, Istoria dreptului Republicii Moldova sau

istoria unei ramuri sau institu?ii, cum ar fi istoria dreptului penal sau

istoria dreptului de proprietate, etc. Aici trebuie s? distingem ?i

disciplina istoria doctrinelor (sau gândirii) juridice care are ca obiect,

a?a cum reiese din denumire, analiza evolu?iei istorice a diferitelor

curente, teorii sau ?coli juridice.

La studiul fenomenului juridic î?i aduc, de asemenea, contribu?ia

unele ?tiin?e de grani??, interdisciplinare ce pot fi considerate ca

auxiliare ?tiin?elor juridice, cum sunt: criminologia, criminalistica,

medicina legal?, psihiatria juridic?, statistica juridic?, informatica sau

cibernetica juridic?. Folosind mijloacele proprii altor ?tiin?e – medicina,

psihologia, cibernetica ?.a. – acestea au un rol important în activitatea

juridic? la diferitele ei ipostaze.

METODELE CERCET?RII ?TIIN?IFICE A FENOMENULUI JURIDIC

Considera?ii generale

Metodologia juridic? poate s? apar? ca o ?tiin?? despre ?tiin?a dreptului

care dezv?luie aspecte din cele mai importante ?i pasionante cum ar fi:

modul cum lucreaz? omul de ?tiin??, dar ?i artizanul dreptului, regulile

?tiin?ei dreptului, caracterul s?u. Într-o exprimare plastic?, Mircea

Manolescu considera c? metodologia juridic? ar fi sistemul care organizeaz?

leg?turile dintre apele adânci – uneori lini?tite, alteori tumultuoase -

din diferite regnuri juridice, aflate la atât de deosebite niveluri ?i cu

mare accidente de teren între ele. Spre deosebire de alte concep?ii care

consider? c? metodologia juridic? este, de fapt, filozofia unei metodologii

juridice autonome, în sensul independen?ei de orice concep?ie filozofic?

(“f?r? a se subordona unei anumite icoane de lume ?i via??”).

Ca ?i în orice domeniu, cercetarea ?tiin?ific? juridic? se bazeaz? pe

folosirea unei metodologii, a unui ansamblu de metode ?i procedee cu

ajutorul c?rora are loc studierea dreptului în toat? complexitatea sa.

Metodele de cercetare în domeniul ?tiin?elor sociale s-au dezvoltat ?i

perfec?ionat ?i ele în contextul general al impulsului dat cunoa?terii

?tiin?ifice de noua revolu?ie ?tiin?ific? contemporan?, eviden?iat mai ales

prin folosirea noilor cuceriri ale informaticii ?i tehnicii de calcul.

Dac? natura opereaz? spontan, gândirea, în mod special cea

?tiin?ific?, ac?ioneaz? pe baz? metodic?. Metoda deci apare ca un mijloc

eficace al gândirii. Modul în care cugetarea omeneasc? se desf??oar?

reproduce pe cel al realit??ii.

Din momentul în care s-a stabilit, c? drumul c?tre adev?r este mai

pre?ios decât îns??i st?pânirea lui, problema c?ilor pe care cugetarea le

urmeaz? ?i a mijloacelor pe care le folose?te a devenit aproape

chinuitoare.

Problema metodelor de cercetare în domeniul ?tiin?elor sociale este

deosebit de complex? în condi?iile dezvolt?rii contemporane, a

întrep?trunderii diferitor ?tiin?e, inclusiv a apari?iei a a?a-numitor

discipline de grani?? sau de intersec?ie. De aceea, pe lâng? metodele

specifice fiec?rei ramuri de ?tiin?e sociale sau ale naturii – se recurge

azi la generalizarea ?i extinderea unor metode, alt?dat? proprii altor

?tiin?e. În aceast? ordine de idei, men?ion?m extinderea cercet?rilor

interdisciplinare cu folosirea evident ?i a unor metode complexe. ?tiin?ele

juridice nu au fost nici ele scutite de aceast? orientare, de?i din p?cate,

în acest domeniu s-a f?cut destul de pu?in pentru cercetarea teoretic? a

noilor metodologii ?i, ca o consecin?? fireasc? a acestei st?ri de lucruri,

nici utilizarea practic? a noilor metode nu a înregistrat progresele

necesare.

În condi?iile revolu?iei actuale ?tiin?ifice ?i tehnologice se produc

profunde transform?ri – de structur?, de viziune – ce determin? ca

cercetarea ?tiin?ific? s? treac? printr-o muta?ie fecund?. Aceast? muta?ie

aduce în prim plan un spa?iu privilegiat – acela al întâlnirii ?tiin?elor,

al dezvolt?rii unor cercet?ri la confluen?a, la limita ?tiin?elor.

În plan metodologic asist?m la importante “împrumuturi”, la o

adev?rat? contaminare metodologic?. Fenomenul este resim?it ?i în domeniul

cercet?rii dreptului, în care se îmbin? metodele tradi?ionale cu cele

moderne.

Vorbind de metodele de cercetare ale Teoriei generale a dreptului

avem în vedere de fapt metodele de cercetare ale ?tiin?ei juridice, în

general, ?i abordarea lor teoretic?, sarcina ce revine Teoriei generale a

dreptului.

Acum s? facem unele preciz?ri terminologice privind no?iunea de

metod?, metodologie ?.a.m.d.

Cuvântul metod? vine de la grecescul “methodos”- cale, drum, dar ?i:

mod de expunere. Preocuparea pentru perfec?ionarea metodei a dus la

apari?ia ?tiin?ei despre metod? – metodologia. Metodologia reprezint?

sistemul celor mai generale principii de investiga?ie, deduse din sistemul

celor mai generale legi obiective.

Metoda – prive?te fie un anumit principiu metodologic (metod?

particular?), fie un procedeu tehnic oarecare (metod? individual?).

O metod? în sensul adev?rat al cuvântului, trebuie s? fie determinat?

de îns??i obiectul cercet?rii ?tiin?ifice, trebuie s? corespund? legilor

acestuia. Între diversele trepte metodologice – generala, particulara,

individuala – se stabilesc raporturi complexe, în cadrul c?rora se pot

distinge aspecte caracteristice leg?turi dintre general ?i particular,

dintre parte ?i întreg, dintre proces ?i moment, etc.[1]

O bun? cunoa?tere, explicare ?i interpretare a dreptului (a

fenomenului juridic) reclam? o metodologie corespunz?toare în baza c?reia

s? se realizeze o în?elegere ?tiin?ific? a mecanismului ac?iunii sociale a

dreptului, a func?iilor lui, a esen?ei con?inutului ?i formei sale, a

leg?turilor sale multiple cu societatea.

A?a deci, ar?t?m c? prin metode în?elegem un ansamblu de opera?ii

intelectuale (ce pot consta din principii, norme) care sunt folosite pentru

atingerea unuia sau mai multor obiective privind cunoa?terea unui fenomen.

În acest scop, pot fi folosite ?i anumite procedee tehnice, care sunt

unelte auxiliare ale metodelor ?i nu trebuie confundate cu acestea.

Studiul metodelor de cercetare în domeniul ?tiin?elor juridice, a

valorii lor euristice pentru descoperirea unor cuno?tin?e noi, revine

teoriei generale a dreptului. Aceasta nu elimin? îns? posibilitatea ca ?i

celelalte ramuri ale ?tiin?ei dreptului s?-?i aduc? contribu?ia la

perfec?ionarea metodologiei juridice în domeniul lor de investiga?ii.

No?iunea metodologiei juridice

?tiin?a dreptului î?i afirm? statutul epistemologic printr-o

preocupare constant? ?i veche pentru perfec?ionarea mijloacelor gândirii

obiectului s?u.

În ultimul timp, aceast? preocupare este concentrat? în cadrul teoriei

?i sociologiei juridice.

Preocup?ri de definire a metodologiei juridice ?i de analiz? a

metodelor cercet?rii ?tiin?ifice a dreptului sunt prezente în literatura

juridic?.[2] A?a cum s-a re?inut într-un ?ir de lucr?ri, metodologia

juridic?, poate s? apar? ca o ?tiin?? despre ?tiin?a dreptului, care

dezv?luie aspecte din cele mai importante ?i pasionante, cum ar fi: modul

cum lucreaz? omul de ?tiin??, regulile ?tiin?ei dreptului, caracterul s?u.

În ce ne prive?te definim metodologia juridic? ca sistem al acelor

factori de relativ? invarian?? într-un num?r suficient de mare de metode,

factori ce au ca obiect raporturile, leg?turile, rela?iile ce se stabilesc

între diferite metode în procesul cunoa?terii fenomenului juridic.[3]

Factorii de relativ? invarian?? într-un num?r suficient de mare de

metode sunt în acest caz principiile, normele sau criteriile metodologice,

ele formeaz? con?inutul metodologiei juridice.

Raporturile, leg?turile, rela?iile ce se stabilesc între diferitele

metode, fie înainte, fie în timpul, fie dup? încheierea actului de

cercetare ?tiin?ific? alc?tuiesc obiectul metodologiei juridice. Acest

obiect nu-l formeaz? deci metodele în sine, ci raporturile multiple dintre

acestea.

Întrucât metodele difer? ca grad de abstractizare, ca arie de

aplicare, ca grad al preciziei pe care o pot oferi cercet?rii ?tiin?ifice,

se justific? dezvoltarea unei metodologii juridice, ca un ansamblu de norme

de selectare, de cooperare ?i apreciere a avantajelor ?i, eventual,

dezavantajului aplic?rii diverselor metode.

Este de remarcat ?i faptul c? analiza sistemului metodelor de

cercetare a fenomenului juridic nu se vrea în nici un fel un “clasament

valoric”, în sensul c? nu poate fi absolutizat? valoarea uneia în raport cu

alta. Totodat? trebuie comb?tut extremismul metodologic. Se impune o

strâns? colaborare, o combinare a metodelor de cercetare întrucât fiecare

are voca?ia de a sesiza universalul.[4]

Metodele cercet?rii ?tiin?ifice juridice

Metoda logic?

Cunoa?terea pe cale deductiv? pleac? ?i în drept de la premisa c? nu

se poate dovedi deductiv nimic decât pornind de la principii anterioare.

Exist? pentru deduc?ie un ananke stenai – induc?ia, ?i prin urmare,

experien?a.

Conceptele matematice – scrie Wundt – rezult? din raportul abstract

ale formelor intui?iei ?i reduc întotdeauna la elementele de cea mai

simpl? form? intuitiv?. Jurispruden?a scoate scoate conceptele ei din

rela?iile cele mai complicate ale comer?ului uman ?i ale comportamentului

arbitrar. Astfel matematic este dup? natura problemei cea mai simpl? din

toate ?tiin?ele, iar jurispruden?a, cea mai complicat?.

Deduc?ia în drept este în întregime dominat? de silogismele de

subsumare. Nu întâmpl?tor, Ath. Joja consider? c? “tehnica juridic? ?i

retorica sunt o alt? obâr?ie a logicii”.

S-a discutat îndelung în leg?tur? cu existen?a logicii juridice ca o

logic? ra?ional?. În literatura de specialitate din ?ara noastr?, puntctul

de vedere asupra pozi?iei logicii în sistemul ?tiin?elor logicii juridice,

în sistemul ?tiin?elor logicii au diferit. Astfel, profesorul Gheorghe

Enescu consider? c? exist? o logic? judiciar? în cadrul logicilor

normative, iar profesorul Petru Botezat recunoa?te aportul dreptului la

construirea teoriei argument?rii. În general se are în vedere utilizarea

regulilor în activitatea practic? de realizare a dreptului (logica

juridic?) ?i mai pu?in ca un domeniu distinct de aplicare a logicii în

procesul specific de cunoa?tere juridic?, ca o dialectic? a gândirii

juridice, a logicii actului de crea?ie în drept.

Indiferent de pozi?iile exprimate consider?m c? principiile logicii

formale nu se transpun mutais mutandis în domeniul juridic. Ele cap?t? o

expresie specific? în drept. Exprimând o asemenea calitate, Kalimowski,

define?te astfel logica juridic?: “ Studiul gândirii juridice discursive în

toat? întinderea acestuia adic? în toate opera?iile ei intelectuale pe care

le efectueaz? în elaborarea, interpretarea ?i aplicarea dreptului (G.

Kalimowski, De la specificite de la logique citat de Gh. Mihai “Elemente

constructive de argumentare juridic?, Academia Bucure?ti , 1982, p. 21)

Având în vedere modul în care ac?ioneaz? norma juridic? asupra

comportamentului uman (prin impunerea unei conduite – a face sau a nu face

ceva – prin permiterea unei conduite, prin recomandare sau prin stimulare

unui gen de conduit?, din punct de vedere al logicii deontice, s-ar putea

formula urm?toarea schem? deontic? a func?ion?rii normei:

con?inut

- variabil? indivizibil? pentru agentul ac?iunii;

- variabil? propozi?ional? pentru caracterul ac?iunii;

- variabil? propozi?ional? pentru caracterul

condi?iilor;

- un factor deontic.

- permis = P

- interzis = I

- obligatoriu = O agentului

- recomandat = R

- stimulat = S

a s? întreprind? ac?iunea…. P.

Schem? conceput? de Gh von Wright în: Norm? ?i ac?iune

Aplica?iile logicii nu pot r?mâne doar la nivelul logicii deontice.

A?a cum se subliniaz? într-o lucrare relativ recent?: “… f?r? a respinge

câtu?i de pu?in cuceririle logicii deontice ?i importan?a practic? a

acestor cuceriri într-o mai uman? comcretizare a nobilelor idei ale

justi?iei consider?m c? teoria argument?rii se poate construi ca parte a

logicii juridice…” (Gh. Mihai “Elemente constructive de argumentare

juridic?)

Înc? la începutul secolului se consider? c? pentru a interpreta

dreptul sau pentru a construi un sistem de cuno?tin?e bazat pe categorii ?i

concep?ii func?ionale, trebuie s? se aplice metoda clasic? a

jurisconsul?ilor. “ aceast? metod? – noteaz? Larnande – se compune din

induc?ie ?i deduc?ie ?i constituie în mod esen?ial din cercet?ri ce trebuie

efectuate asupra constitu?iilor, a acordurilor, a legilor, precum ?i a

deciziilor juridice ?i a practicii ” . Ulterior, utilizarea instrumentelor

logice a privit nu numai analiza construc?iei tehnice a dreptului – cea

care pune în lumin? virtu?ile, teoretice ale unui sistem de drept - , dar

?i finalit??ile pe care le urm?re?te ?i valorii pe care le ocrote?te

sistemul respectiv. Aceast? extindere a întrebuin??rii metodei a legat-o

mai strâns de celelalte metode, a implicat-o în “defri?area” unor zone de

cunoa?tere ignorate pân? atunci.

Referindu-ne la principalele metode ale cercet?rii juridice men?ion?m

în primul rând metoda logic?.

În cercetarea dreptului, a fenomenului juridic atât de complex,

Teoria dreptului, toate ?tiin?ele juridice se folosesc de categoriile,

ra?ionamentele logice. F?când abstrac?ie de ceea ce nu este esen?ial,

întâmpl?tor în existen?a dreptului, teoria caut? s? dezv?luie, folosindu-se

de metoda logic?, ceea ce este esen?ial, caracteristic, pentru drept. De

importan?a aplic?rii Logicii în cercetarea fenomenului juridic vorbe?te

îns??i faptul c? s-a conturat ca o disciplin? aparte logica juridic?.[5]

Dreptul este o ?tiin?? nu exclusiv – deductiv?. Atât în construc?iile

sale teoretice, cât ?i în practica juridic?, necesitatea argument?rii se

prezint? ca o cerin?? sine qua non ( de la sine ). Cunoa?terea pe cale

deductiv? pleac? ?i în drept de la premisa, c? nu se poate dovedi deductiv

nimic de cât pornind de la principii anterioare.

Metoda logic? este de larg? utilitate în orice act de gândire

?tiin?ific?. În drept ea este o totalitate de procedee ?i opera?iuni

metodologice ?i gnoseologice specifice, prin care se creeaz? posibilitatea

surprinderii structurii ?i dinamicii raporturilor necesare între diferite

componente ale sistemului juridic al unei societ??i.

Ca ?tiin?? eminamente sistematic?, dreptul se apropie considerabil de

matematic?, astfel c? cineva a putut defini dreptul ca o “matematic? a

?tiin?elor sociale”. O asemenea apropiere este posibil? datorit?

caracterului pregnant logic al dreptului.

Obiectul lor fiind deosebit, matematica ?i dreptul au puncte comune

sub aspectul formei, deducând din necesitatea stringent? a formei ?i

form?rii ipotezelor. O norm? procedural? de drept oblig? pe acela care face

o afirma?ie în fa?a instan?ei s-o dovedeasc?, stabilind ?i reguli ce

alc?tuiesc tehnica dovezii.

Dac? ?tiin?a înseamn? folosirea sistematic? a puterii intelectuale

umane pentru producerea cunoa?terii, ?tiin?a dreptului î?i propune s?

expun? tematic ?i s? analizeze logic dreptul, în a?a fel încât acesta – ca

actor de “ programare ” a libert??ii de ac?iune a oamenilor – s? constituie

un tot coerent, care s? nu contrazic? prin contradic?ii anterioare.

Juristului – omului de ?tiin?? ?i practicianului – îi este necesar ?i

util întregul aparat al logicii. Am putea chiar afirma c? exist? o

adev?rat? pasiune de drept pentru conceptele logicii formale. Aceasta se

explic? prin simplitatea rezolv?rii problemelor de gândire sau celor de

practic?, se crede adesea c? este suficient s? st?pâne?ti formele ?i

perceptele gândirii logice pentru ca succesul s? fie asigurat.

Metoda istoric?

Potrivit metodei istorice ?tiin?ele juridice cerceteaz? dreptul în

perspectiva ?i evolu?ia sa istoric?, de-a lungul diferitelor orânduiri

sociale, ele analizeaz? esen?a, forma ?i func?iile dreptului raportate la

etapa istoric? pe care o str?bate o societate, ?tiut fiind c? institu?iile

juridice poart? pecetea transform?rilor istorice ale poporului ?i ??rii

respective.

Metoda istoric? se împlete?te strâns cu istoria dezvolt?rii sociale.

Pentru juri?ti este extrem de important? dezvoltarea sensului evenimentelor

trecute. În fiecare lege sunt sintetizate necesit??i reale ale vie?ii, se

exprim? o anumit? stare a moravurilor. Pentru acest motiv, cunoa?terea

reglement?rilor ?i formelor de drept, costituie un important document ?i

pentru istorie.

Legea celor 12 Table, care a rezistat – cu mici modific?ri – timp de

peste zece secole, vast? oper? legislativ? a lui Iustinian (Codul,

Digestele, Institutele, Novelele), Codul lui Manu în India etc., sunt

monumente juridice, dar în egal? m?sur?, acestea dau dovad? evolu?iei

istorice.

În îndelungata istorie a poporului nostru, formele dreptului vechi fac

spiritul umanist al setei de dreptate ?i adev?r care au caracterizat acest

popor – urma?ii celor mai drep?i ?i mai viteji dintre traci, cum îi

caracterizeaz? Herodot pe geto-daci.

În constitu?ia poporului (?i în cercet?rile de istorie), legea ??rii

sau obiceiului p?mântului erau socotite ca un “ drept vechi ”, o datin? din

b?trâni, provenind din timpuri “ de dinainte “, de la formarea ??rii sau

mai încolo. Mai târziu în dreptul feudal scris (Pravila lui Vasile Lupu,

Pravila lui Matei Basarab etc.), sunt cuprinse noi reglement?ri, care

oglindesc schimb?rile petrecute în via?a economic?, politic?, cultural? a

??rilor române.[6]

În general dreptul urmeaz? firul evolu?iei sociale, în el reflectându-

se nivelul dezvolt?rii culturale a unei societ??i. Valoarea crea?iei

juridice a diferitor popoare ?i din diferite epoci istorice se integreaz?

în mod nemijlocit în cultura poporului ?i epocii respective, contribuie ?i,

în acela?i timp, de nivelul acestei culturi.

Pentru cunoa?terea sistemelor de drept sunt extrem de utile juristului

concluziile istoricului, a?a cum ?i istoricii trebuie s? se aplece asupra

documentului juridic. Orice istorie trebuie s?-?i propun? ca scop aflarea

?i dovedirea adev?rului în faptele omene?ti. Ideea dreptului str?bate de la

un cap?t la altul istoria.

Via?a l?untric? a popoarelor nu poate fi bine în?eleas? f?r?

cercetarea a?ez?mintelor lor, care se întemeiaz? pe reglement?ri ?i

raporturi juridice, astfel c? un mare istoric francez a putut conchide: “

Orice jurisconsult trebuie s? fie istoric ?i fiecare istoric trebuie s? fie

jurisconsult ”. Pentru c? “ ce sunt toate fr?mânt?rile popoarelor –

continua Xenopol - decât n?zuin?a de a realiza ideea dreptului sau de a

ap?ra aceast? idee atât în rela?iile dintre popoare, cât ?i în acele dintre

clasele sociale ” .

Istoria cuprinde toate genurile de manifest?ri, deci ?i pe cele

juridice. Ca ?tiin??, ea este un mod de explicare a lumii (anume, a modului

succesiv), iar aceast? explica?ie o realizeaz? utilizând metoda

interferen?ei, prin care se urm?re?te s? se stabileasc? adev?ruri

individuale, dinainte cunoscute.

Apelând la istorie, dreptul î?i afl? condi?iile ce-i pot descifra

ascenden?a; cunoscând formele suprapuse de drept, istoria î?i procur?

statornice modalit??i de atestare documentar?. Teoria general? a dreptului

?i ?tiin?ele particulare (?tiin?e juridice de ramur?), abordeaz? de fiecare

dat? dimensiunea istoric? a conceptelor ?i categoriilor cu care opereaz?.

Astfel, plecând de la datele pe care le ofer? istoria, în cercetarea

marilor institu?ii juridice ?tiin?a dreptului, constatând vechimea lor, le

urm?re?te evolu?ia, configura?ia, func?iile etc. Teoria dreptului opereaz?

cu categoria de tip a dreptului, cu cea de bazin de civiliza?ie juridic?,

plecând de la datele de cunoa?tere oferite de ?tiin?a istoriei.

Originea ?i apari?ia statului nu pot fi studiate f?r? s? se porneasc?

de la punctele de vedere afirmate în istorie. Uneori pe baza unor date

istorice se realizeaz? reconstituirea fizionomiei unor institu?ii ale

dreptului, ac?iune ce permite o analiz? retrospectiv? cu largi implica?ii

în în?elegerea pozi?iei respectivelor institu?ii în dreptul actual.

C. Metoda comparativ?

Logica define?te compara?ia ca pe o opera?ie ce urm?re?te constatarea

unor elemente identice sau divergente la dou? fenomene. Compararea

sistemelor de drept ale diverselor state, a tr?s?turilor ramurilor,

institu?iilor ?i normelor acestora s-a dovedit extrem de fructuoas? în

procesul metodologic de studiere a fenomenului juridic.

Aceast? ac?iune a determinat chiar în unele sisteme de înv???mânt

juridic recunoa?terea existen?ei unei ramuri ?tiin?ifice – ?tiin?a

dreptului comparat. Extinderea metodei dreptului comparat este impus? azi

în mod esen?ial de sporirea f?r? precedent a leg?turilor statelor, de

cre?terea volumului contractelor economice ?i sociale, urmare a

amplific?rii interdependen?elor în planul dezvolt?rii economice ?i

culturale a ??rilor lumii. Aceast? realitate incontestabil? a zilelor

noastre aduce în prim plan necesitatea cunoa?terii diverselor sisteme

na?ionale de drept.[7]

În forma sa embrionar?, concep?ia asupra necesit??ii dreptului

comparat apare la începutul sec. XX, când se avanseaz? ?i primele teze ale

unei forme metodologice universale de studiere a dreptului. În continuare,

literatura juridic? s-a îmbog??it sensibil cu lucr?ri ce au pus bazele nu

numai, unei metode a dreptului comparat, ci chiar a ?tiin?ei autonome a

dreptului comparat.[8]

?tiin?a dreptului comparat a fixat deja anumite reguli, care prezint?

utilizarea metodei comparative în drept. Observarea riguroas? a acestor

reguli asigur? succesul metodei, conferindu-i caracterul ?tiin?ific

indispensabil.

Prima regul? a metodei impune a compara numai ceea ce este comparabil. În

cadrul acestei reguli va trebui s? se constate, mai întâi, dac? sistemele

comparate apar?in aceluia?i tip istoric de drept sau apar?in unor sisteme

istorice de drept diferite. Dac? sistemele de drept din care fac parte

institu?iile comparate sunt – ideologic vorbind – antagoniste, este evident

c? procedeul compara?iei nu poate fi relevat decât sub aspectul stabilirii

diferen?elor.

Iat?, spre exemplu, dac? am dori s? compar?m reglementarea institu?iei

propriet??ii în familia dreptului romano-germanic (din care face parte

sistemul nostru de drept) ?i familia dreptului musulman, vom utiliza

analiza de contrast (compara?ie contrastant?). Institu?iile fiind evident

deosebite, nu va fi realizat? o juxtapunere a acestora, iar rezultatele vor

fi prea pu?in accentuate. Spre exemplu, în dreptul musulman se afla teoria

teocratic?, potrivit c?reia întregul p?mânt apar?ine lui Alah ?i trimisul

s?u Mahomed. Proprietarul suprem al p?mântului islamic este Califul –

reprezentant ?i continuator al profetului.[9]

Proprietatea este permanent?, neexistând institu?ia prescrip?iei.

Modurile de dobândire a propriet??ii sunt, de asemenea deosebite, deosebite

de cele din dreptul romano-germanic. Diferen?ele sensibile exist? ?i în

leg?tur? cu figura juridic? a altor institu?ii. Spre exemplu, dreptul

musulman reglementeaz? întru-n mod aparte institu?ia c?s?toriei. Dac?

doctrina consider? de origine divin?, dreptul musulman o trece în rândul

tranzac?iilor civile (un contract f?cut în vederea “dreptului de a te

bucura de o femeie”, drept recunoscut, evident, numai b?rbatului).

Condi?iile de validitate ale contractului sunt:

. Consim??mântul p?rin?ilor;

. Prezen?a a doi martori;

. Constituirea unei date ( zestre );

. Absen?a oric?rui impediment ( dificult??i ).

Logodna este un uzaj constant, fiind un preludiu al c?s?toriei,

constând din declara?ia pretendentului ?i datinile privind încheierea ?i

desfacerea c?s?toriei.

Asemenea date, pe care le furnizeaz? studiul comparatist sunt de

natur? a aduce informa?ii pre?ioase în leg?tur? cu reglement?rile din

sisteme de drept diferite, chiar dac? nu vor putea fi sesizate similitudini

sau juxtapuneri de reglement?ri între institu?ia din sistemul nostru legal

?i cele din sistemul susnumit.

O alt? regul? a metodei comparative oblig? s? se considere termenii supu?i

compara?iei în conexiunile lor reale, în contextul social, politic,

cultural din care au rezultat. De aici, necesitatea ca în procesul de

comparare s? se plece de la cunoa?terea principiilor de drept ?i

regularit??iilor care comannd? sistemele de drept comparate.

Luarea în discu?ie a principiilor – pe lâng? compararea institu?iei ?i

normelor – se impune pentru a m?ri poten?ialul ?tiin?ific al cercet?rii

comparate ?i pentru a preveni un eventual fragmentarism empiric.

Trebuie cercetat apoi sistemul izvoarelor dreptului, care ofer? imaginea

pozi?iei diferite a formelor de exprimare a dreptului (legi, cutume,

precedente judiciare) de la un sistem juridic la altul.

“Comparatismul care dovede?te s? stabileasc? acel comparandum, care

este norma aplicabil? în mod real, va trebui s? ?in? seama de ierarhia

acestor izvoare, de raporturile reale de for?? juridic? dintre ele, de

modul în care se completeaz? reciproc.”[10]

În sfâr?it, în aprecierea termenului de comparat se ?ine seama nu numai de

sensul ini?ial al normei, ci ?i de evolu?ia acestuia în timp, în procesul

aplic?rii normei. În acest proces – ?i mai ales când textul supravie?uie?te

unor perioade social istorice diferite, forma ini?ial? a regulii de

conduit? poate evolua într-atât, încât sensul normei apare complet diferit.

Comparatismul va trebui în acest caz s? apeleze la literatura de

specialitate, s? cerceteze starea moravurilor ?i influen?a tradi?iilor.

Func?iile dreptului comparat nu pot fi disociate de func?iile generale

ale Teoriei dreptului (cognitiv?, critic?, practic-aplicativ?). Compara?ia

ajut? esen?ial la construirea tipologiilor juridice ?i clasific?rilor, în

procesul de legiferare, metoda comparativ? are, de asemenea, o importan??

major?, ea furnizând informa?ii pre?ioase legiuitorului, în leg?tur? cu

reglement?rile cuprinse în alte sisteme de drept sau în documente juridice

interna?ionale.[11] Prin studiul comparat al diferitelor institu?ii

juridice na?ionale se desprind factorii se determin? atât tr?s?turile lor

comune cât ?i cele specifice. Comb?tând în principiu preluarea mecanic? a

unor institu?ii ?i reglement?ri juridice dintr-o ?ar? la alta, ca ?i

considerarea unora drept modele de urmat în alte ??ri, metoda comparat?

arat? calea realist? de folosire a experien?ei legislative ?i juridice,

îmbog??irea reciproc? a sistemelor juridice din diferite ??ri ?tiut fiindc?

orice reglementare juridic? trebuie s? izvorasc? ?i s? r?spund? în primul

rând nevoilor na?ionale, specificului ?i particularit??ilor ??rii

respective, iar pentru g?sirea solu?iilor optime va studia, evident ?i,

experien?a altor sisteme de drept.

Importan?a deosebit? a metodei comparate este dat? ?i de crearea unei

ramuri distincte în sistemul ?tiin?elor juridice dreptul comparat (?tiin?a

dreptului comparat), de crearea în numeroase ??ri a unor catedre ?i

institu?ii de drept comparat, inclusiv a unor institu?ii interna?ionale cum

este Academia Interna?ional? de Drept Comparat cu sediul la Paris.

D. Metoda sociologic?[12]

Metoda sociologic?, reprezint? o direc?ie de cercetare cu reale

foloase pentru cunoa?terea realit??ii juridice.

Existen?a dreptului este intim legat? de via?a social?. S-ar putea

spune c? aceast? leg?tur? se cristalizeaz? în raporturi mai directe decât

celea ale moralei, spre exemplu, toate fenomenele juridice sunt fenomene

sociale (evident, nu toate fenomenele sociale sunt fenomene juridice). Dac?

moralitatea nu poate fi nici ea deta?at? de cadrul social în schimb ea nu

se sprijin? pe “agen?i”specializa?i spre a o ap?ra, iar exerci?iul s?u

poate fi la fel de bine individual, cât ?i colectiv.

Dreptul, dimpotriv?, oricare ar fi formele ?i genurile sale, este

totdeauna fondat pe recunoa?terea colectiv? f?r? de care nu s-ar putea

stabili acea coresponden?? între obliga?iile unora ?i preten?iile altora.

Cu alte cuvinte dreptul este social prin voca?ie ?i prin con?inut.

Juri?tii au privit dintotdeauna instrumentul lor de lucru – legea ca

pe o realitate cu o incontestabil? înc?rc?tur? social-uman? (“iubi societas

ibi jus” – spuneau romanii). Preocup?ri în direc?ia stabilirii leg?turii

dreptului cu mediul înconjur?tor întâlnim din cele mai vechi timpuri. ?i

Aristotel ?i Platon, Cicero, Hobbes, Hugo Gro?ius etc. Au fost preocupa?i

de a stabili o posibil? coresponden?? a legilor în lumea înconjur?toare.

Montesquieu concepea chiar “ spiritul legilor ” în rela?iile dintre oameni

?i dintre ace?tea ?i mediul înconjur?tor, definind legile ca raporturi

necesare decurgând din natura lucrurilor.

Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre o metod? sociologic? în

studiul dreptului de la începutul acestui secol. Sociologia ca atare, î?i

leag? începuturile de mijlocul secolului trecut. Ca ?tiin?? a societ??ii, a

formelor de coexisten?? social?, sociologia debuteaz? prin a afi?a serioase

rezerve fa?? de ?tiin?a dreptului.

Întâlnirea dintre sociologie ?i drept s-a petrecut în condi?iile în

care, la o sut? de ani de al apari?ia, la 1804, a Codului civil francez s-a

constatat o anumit? r?mânere în urm? a legilor fa?? de evolu?ia societ??ii,

o anumit? “întârziere cultural?” a dreptului. Aceasta nu mai putea da

întotdeauna solu?ii operative aspectelor noi pe care via?a le ridica.

Dreptul se afla “în întârziere fa?? de fapte”, el începea s?-?i dezv?luie

limitele.

Se apeleaz? ?i la sociologie, cercetându-se, dincolo de hotarele –

sacre pân? atunci – ale normei juridice, mediu social care condi?ioneaz?

dreptul. Sociologia aduce o viziune nou? asupra dreptului – definindu-l ca

un fapt social – ?i încearc? s? resistematizeze sursele evolu?iei ?i

influen?ei dreptului asupra societ??ii, oferind ?tiin?elor juridice o

metod? ra?ional? de studiere a fenomenului social.[13]

Sociologii au recunoscut în preocup?rile str?vechi ale dreptului

elemente importante de sociologie juridic?. Ei au constatat, astfel, c?

dintre toate fenomenele sociale (spirituale, morale, religioase etc.)

fenomenul juridic se impune cu prec?dere ca fiind cel mai caracteristic din

punct de vedere social.

F?când eforturi pentru a ie?i din tiparele pozitivismului, ?tiin?a

dreptului acord? la rându-i, o tot mai mare aten?ie cercet?rii leg?turii

dreptului cu mediul exterior. Întreb?rile juri?tilor bazate pe “quid juris”

?i cele ale sociologilor bazate pe “quid facti” încep s?-?i g?seasc?

temeiuri de apropiere.

Specialistul în drept public, profesorul francez Maurice Haurion

remarca faptul c? “ pu?ina sociologie te îndep?rteaz? de drept, iar multa

sociologie te readuce la el”. În replic?, sociologul francez – jurist la

origine – George Gurvitch completa (peste timp) “pu?in drept te

îndep?rteaz? de sociologie, iar mai mult drept te readuce la ea”.

Cel care pune bazele cercet?rii sociologice a dreptului este juristul

german Eugen Erlich prin lucrarea sa “ Bazele sociologiei dreptului ”,

ap?rut? în 1913.

Erlich, adept al “liberului drept” fundamenteaz? necesitatea unei

cercet?ri mai cuprinz?toare a realit??ii juridice, care nu se poate reduce

la stadiul normelor ?i institu?iilor juridice, fiind necesare cercet?ri în

plan vertical, în adâncime pentru a se pune în eviden?? “dreptul viu”.

În continuare cercetarea sociologic? juridic? ia amploare, contribuind

la aceasta atât sociologi de renume cum ar fi: G.Trade, Max Weber, Georg

Simmel ?. a., cât ?i juri?ti bine cunoscu?i, spre exemplu Rudolf Stammler,

Renato Treves, Jean Carbonier etc.

Cercet?rile sociologice juridice dau o perspectiv? nou? studiului

realit??ii juridice, ca realitate social?, verificând modul în care

societatea influen?eaz? dreptul ?i suport?, la rându-i influen?a din partea

acestuia. Acela?i obiect (dreptul) pe care ?tiin?ele juridice îl studiaz?

din interior, sociologia juridic? a dreptului pune în lumin? faptul c?

între fenomenele sociale exist? unele care au un caracter juridic deosebit

– legile, activitatea jurisdic?ional?, activitatea administrativ?, denumite

uneori ?i fenomene juridice primare, întrucât tr?s?tura lor evident

juridic? le face s? se identifice cu dreptul în acela?i timp îns? exist? ?i

fenomene juridice secundare, în care elementul juridic este mai pu?in

evident – responsabilitatea social?, statutul ?i rolul individului etc., -

de?i nu se poate afirma c? acest element lipse?te cu des?vâr?ire.[14]

Cercetarea sociologic? juridic? îmbr??i?eaz? f?r? discrimin?ri ambele

forme de cuprindere a elementelor de juridicitate în fenomenele vie?ii

sociale. Prin metode care-i r?mân specifice (observa?ia, sondajul de

opinie, ancheta sociologic?, chestionarul, interviul), sociologia juridic?

îmbr??i?eaz? urm?toarele domenii:

- Domeniul cre?rii dreptului;

- Domeniul cunoa?terii legilor de c?tre cet??eni ?i organele de stat;

- Domeniul pozi?iei subiec?ilor raporturilor sociale fa?? de

reglement?rile juridice în vigoare;

- Domeniul cercet?rii cauzelor concrete ale înc?lc?rii dreptului;

- Domeniul limitelor reglement?rii juridice, al raportului dintre sfera

reglement?rilor juridice ?i extrajuridice, a formelor juridice ?i

metajuridice de influen?are a conduitei cet??ene?ti.

Între temele de cercetare sociologic? juridic? se întâlnesc:

- Document?ri solicitate de organe cu competen?e normative;

- Investiga?ii cu caracter de expertiz? legal?;

- Investiga?ii privind modul de administrare a justi?iei;

- Cunoa?terea legii;

- Investiga?ii privind desf??urarea procesului de reintegrare social? a

persoanelor ce au comis fapte antisociale etc.

Cercetarea sociologic? juridic? (metoda sociologic?) poate fi

utilizat? de legiuitor pentru a-?i procura informa?ii în leg?tur? cu m?sura

în care legea este respectat? ?i în ce propor?ie legea î?i g?se?te suport

din partea sentimentului juridic comun.

Exemplu. Sunt bine cunoscute rezultatele cercet?rilor care au stat la

baza unor m?suri legislativ-statale, cum ar fi legisla?ia ?i vârsta

adolescen?ei, conceptul de fapte antisocial?, strategia activit??ii de

cunoa?tere a legilor etc. Iat? spre exemplu, în problematica autorit??ii

p?rinte?ti, într-o anchet? socio-juridic? mai veche desf??urat? în SUA,

cercet?torii ?i-au propus studierea urm?toarelor aspecte:

- Coinciden?ele ?i necoinciden?ele între reglementarea autorit??ii

p?rinte?ti ?i sentimentele juridice ale societ??ii;

- Unitatea sau diversitatea acelor sentimente;

- Analiza importan?ei unor factori de stratificare a opiniilor în

aceast? materie – vârsta, veniturile, sexul, preg?tirea etc., în ce

m?sur? rezultatele cercet?rii sociologice condi?ioneaz?

oportunitatea unor reglement?ri juridice.[15]

Rezultatele cercet?rilor au scos la iveal?, c? în numai cinci din

chestiunile studiate s-a observat o coinciden?? a reglement?rilor de drept

cu sentimentele celor chestiona?i. Întreb?rile puse au fost de tipul:

p?rin?ii au dreptul s? controleze salariile copiilor? Care, poate fi vârsta

minim? pentru încheierea c?s?toriei?

Ancheta a scos la iveal?, printre alte concluzii, o lacun? a

reglement?rii legale: inexisten?a unor dispozi?ii privitoare la vârsta

adolescen?ei. Sociologia ?i psihologia opereaz? o distinc?ie în evolu?ia

tân?rului, vorbind de adolescen?? ca perioad? imediat premerg?toare celei

de maturitate psihic? (chiar cuvântul vine de la adolesco – ere – a cre?te,

a c?p?ta puteri, a se maturiza).

Adolescen?a este stadiul începând cu procesul maturiz?rii sexuale, ?i

sfâr?ind odat? cu apropierea maturit??ii (biopsihice).[16] În general

perioada se situeaz? între anii 12/13 – 18/19. De?i exist? în sociologie

asemenea delimit?ri, dreptul nu consider? vârsta respectiv? ca o etap?

deosebit? în dezvoltarea personalit??ii ?i nu i se acord? forma unei

categorii juridice separate ( e vorba, bineîn?eles, de dreptul SUA).

Aceast? anchet? a subliniat concluzii legate, între altele, ?i de

necesitatea unor revederi ale legisla?iei, în diverse ramuri de drept, care

s? pun? în lumin? asemenea diferen?ieri.

Deci în concluzie putem spune, c? extinderea cercet?rii sociologice cu

metodele proprii inclusiv sondajul de opinie sau ancheta sociologic?, nu au

l?sat pe dinafar? nici aspectele juridice ale vie?ii sociale. Dimpotriv? ca

urmare a extinderii lor s-a conturat sociologia juridic? ca disciplin? de

sinest?t?toare, n?scut? din nevoie ?i ca rezultat al analizei factorilor

sociali de condi?ionare ?i intercondi?ionare ai dreptului. În efortul de

creare ?i conturare cât mai precis? a acestei discipline a fost creat? o

Asocia?ie interna?ional? de sociologie juridic?, iar la unele Facult??i de

drept se predau cursuri în aceast? materie.

E. Metodele cantitative ?i alte metode

Metodele cantitative, cap?t? în ultimul timp o tot mai mare pondere în

cercetarea ?tiin?ific? juridic?, cu largi ?i imediate aplica?ii în practica

dreptului. În general azi, teoria juridic? nu poate merge decât în strâns?

corela?ie cu nevoile practice ale cre?rii ?i aplic?rii dreptului.

Ipotezele ?tiin?ifice se cer a fi verificate în cadrul unor strategii ale

dezvolt?rii fenomenului juridic, în ultim? corela?ie cu scenariile

dezvolt?rii economico-sociale. Descifrarea, explicarea, propunerea de

decizii ?i prognoz? se bazeaz? pe aprecieri teoretice argumentate prin

experien?? dobândit? din studiul cazurilor secundare. Exist? în ??rile

occidentale chiar o ramur? specializat? – jurometria – care pleac? de la

procedeul cazuistic ca un mod de abordare orientat spre cazul singular.

Necesitatea introducerii unor metode cantitative în cercetarea

?tiin?ific? juridic? ?i în practica dreptului a izvorât din nevoia de a

conferi noi valen?e acestei cercet?ri, în strâns? leg?tur? cu unit??ile

practice. Folosirea calculatoarelor ajut? deciziei, aceast? folosire nu

îngusteaz? posibilit??ile de decizie, ci dimpotriv? le optimizeaz?. Timpul

economisit este folosit la fundamentarea temeinic? a deciziei. Informatica

juridic? îmbun?t??e?te procesul decizional prin rapiditatea efectu?rii

diferitelor opera?iuni.

În ultimul timp, chiar în plan decizional se poate vorbi de rolul

ordinatorului – este vorba de deciziile cu caracter “repetitiv” (mai ales

în domeniul deciziei administrative) caracterizate prin faptul c? în

con?inutul lor se face aplicarea mecanic? ?i identic? (pentru acelea?i

categorii de fapte) a unor norme juridice la situa?ii reductibile în

formule matematice finale.[17]

Pe plan mondial cercet?rile de informatic? juridic? au fost orientate în

urm?toarele direc?ii:

- Elaborarea ?i sistematizarea legisla?iei;

- Eviden?a legislativ?;

- Eviden?a deciziilor de practic? judec?toreasc? (a precedentelor

judec?tore?ti);

- Stocarea ?i sistematizarea informa?iei juridice;

- Eviden?e criminologice etc.

În planul eviden?ei legislative calculatorul, în baza programelor

informatice ofer? datele necesare în vederea aprecierii exacte a

corela?iilor dintre reglement?ri, realizând reces?mântul normelor ce pot

intra în conflict.

Consiliul Europei (prin Direc?ia Afacerilor juridice) ?i Comisia Pie?ei

Comune (prin Serviciul Juridic) desf??oar? în mod coordonat eforturi pentru

unificarea cercet?rilor privind perspectivele legisla?iei comunitare.

Înc? din anul 1969, comitetul mini?trilor din Consiliul Europei a creat

un organ de exper?i pentru armonizarea modalit??ilor implement?rii

informa?iei juridice în calculator în domeniul privind tratatele

interna?ionale, reglement?ri interne ?i date de statistic? juridic?.

Este în afara discu?iei faptul c?, în condi?iile tehnice actuale nu se

pune problema utiliz?rii calculatorului pentru a înlocui judec?torul în

pronun?area unei solu?ii în procesul judiciar.

Hot?rârea judec?toreasc? nu înseamn? aplicarea pur mecanic? a legii la o

cauz? determinat?. A?a cum nu exist? dou? frunze absolut identice, doi

fulgi de nea la fel, tot astfel nu putem s? întâlnim dou? spe?e, dou?

cazuri de via??, identice, chiar dac? în elementele lor generale, spe?ele

ce se deduc în fa?a completului de judecat? pot prezenta (?i prezint?)

multe aspecte comune. Instan?a trebuie, pentru acest motiv, s? fac? o

evaluare a fiec?rei spe?e sub cele mai variate aspecte, cu grij? de nuan?e

?i de individualizare a tr?s?turilor ce sunt impuse de circumstan?ele

fiec?rei cauze ?i de particularit??ile fiec?rui participant (reclamant,

pârât, inculpat, parte civil?, parte responsabil? etc.) la procesul

judiciar. Aceasta nu înseamn? c? ordinatorul nu-?i afl? locul pe masa

judec?torului. Dimpotriv?, a?a cum demonstreaz? situa?ia organiz?rii

instan?elor din ??rile dezvoltate pe masa fiec?rui judec?tor se afl? un

terminal de la care se poate ob?ine într-un termen record o cantitate de

informa?ie legislativ? de doctrin? ?i de practic?, care scute?te eforturi

considerabile, aduce plusul de exactitate, de siguran?? ?i accelereaz?

considerabil rezultatul (stabilirea ?i motivarea solu?iei).

În general, metodele cantitative aplicate în drept din care am amintit

doar câteva – au meritul incontestabil de a contribui efectiv la

perfec?ionarea reglement?rilor juridice, la sporirea eficien?ei lor

sociale, precum ?i la îmbun?t??irea activit??ii practice de realizare a

dreptului. De aceea orice rezerv?, orice prejudecat? cu privire la

utilitatea acestor metode trebuie statornic înl?turate.[18]

Dintre alte metode este de re?inut importan?a folosirii metodei

statistice, util? atât pentru procesul de elaborare a dreptului cât ?i

pentru cel de aplicare. De altfel, statistica judiciar? s-a conturat ca un

domeniu distinct al statisticii.

Cât prive?te metoda experimental? – proprie ?tiin?elor naturii, men?ion?m

c? în domeniul dreptului uneori în domeniul reglement?rii cu caracter

economic, când punându-se problema unei transform?ri de ansamblu, la scara

na?ional?, s-a recurs în prealabil la verificarea noilor m?suri la scar?

redus?, în câteva unit??i.

Concluzii

Pornind de la leg?tura indisolubil? între drept ?i stat, ceea ce face

ca oamenii de ?tiin??, speciali?ti în teoria dreptului, s? se ocupe, de

asemenea, de teoria statului, au ap?rut lucr?ri teoretice cu caracter

monografic sau cursuri universitare dedicate studierii comune a statului ?i

dreptului, constituindu-se ?i o disciplin? distinct? de teoria general? a

statului ?i dreptului.

În principiu, ?tiin?a juridic? ar fi incomplet?, iar juristul

unilateral f?r? studierea statului, în a?a m?sur? cele dou? fenomene –

statul ?i dreptul, sunt legate unul de altul. De aceea unele concepte,

no?iuni, categorii legate de stat se analizeaz? în cadrul disciplinei

Teoria general? a dreptului ?i statului. În orice caz, teoria general? a

dreptului ?i statului nu poate evita abordarea unor teme privind statul,

leg?tura sa cu dreptul, fiindc? numai astfel va putea da o imagine

armonios închegat? ?i bine conturat? asupra dreptului.

Revenind la cercetarea ?i defini?ia obiectului teoriei generale a

dreptului ?i statului este de re?inut c? ea studiaz? dreptul ?i statul în

ansamblu în generalitatea ?i integritatea sa, ordinea juridic? în

întregime. Ea formuleaz? defini?ia dreptului ?i statului, celelalte

concepte, categorii caracteristice dreptului, fiind valabile pentru toate

?tiin?ele juridice, cum sunt, bun?oar?, categoriile de norm? juridic? izvor

de drept, sistem de drept, ordine de drept, r?spundere juridic?, drept

subiectiv ?.a. De asemenea, ea formuleaz? o serie de principii generale,

valabile pentru toate ?tiin?ele juridice. De exemplu, principiile

legalit??ii, suprema?iei legii, prezum?iei de cunoa?tere a legii (nimeni

nu se poate scuza de necunoa?terea legii) ?.a. Teoria general? a dreptului

?i statului studiaz?, de asemenea, metodologia de cercetare, folosit? de

?tiin?a dreptului.

Ca disciplin? de înv???mânt teoria general? a dreptului ?i statului

are ?i un caracter de introducere în studiul materiilor juridice. Ea poate

fi îns? ?i o disciplin? conclusiv?, de sintez?, dar pentru aceasta ar

trebui studiat? în ultimii ani sau chiar în ultimul an de studii, dup?

însu?irea majorit??ii materiilor.

Metodologia juridic? poate s? apar? ca o ?tiin?? despre ?tiin?a

dreptului care dezv?luie aspecte din cele mai importante ?i pasionante cum

ar fi: modul cum lucreaz? omul de ?tiin??, dar ?i artizanul dreptului,

regulile ?tiin?ei dreptului, caracterul s?u.

Ca ?i în orice domeniu, cercetarea ?tiin?ific? juridic? se bazeaz? pe

folosirea unei metodologii, a unui ansamblu de metode ?i procedee cu

ajutorul c?rora are loc studierea dreptului în toat? complexitatea sa

În leg?tur? cu acest fapt men?ion?m extinderea cercet?rilor

interdisciplinare cu folosirea evident? ?i a unor metode complexe.

?tiin?ele juridice nu au fost nici ele scutite de aceast? orientare, de?i

din p?cate, în acest domeniu s-a f?cut destul de pu?in pentru cercetarea

teoretic? a noilor metodologii ?i, ca o consecin?? fireasc? a acestei st?ri

de lucruri, nici utilizarea practic? a noilor metode nu a înregistrat

progresele necesare.

O bun? cunoa?tere, explicare ?i interpretare a dreptului (a

fenomenului juridic) reclam? o metodologie corespunz?toare în baza c?reia

s? se realizeze o în?elegere ?tiin?ific? a mecanismului ac?iunii sociale a

dreptului, a func?iilor lui, a esen?ei con?inutului ?i formei sale, a

leg?turilor sale multiple cu societatea.

Referindu-ne la principalele metode ale cercet?rii juridice men?ion?m

în primul rând metoda logic?.

În cercetarea dreptului, a fenomenului juridic atât de complex,

Teoria dreptului, toate ?tiin?ele juridice se folosesc de categoriile,

ra?ionamentele logice. F?când abstrac?ie de ceea ce nu este esen?ial,

întâmpl?tor în existen?a dreptului, teoria caut? s? dezv?luie, folosindu-se

de metoda logic?, ceea ce este esen?ial, caracteristic, pentru drept. De

importan?a aplic?rii Logicii în cercetarea fenomenului juridic vorbe?te

îns??i faptul c? s-a conturat ca o disciplin? aparte logica juridic?.

În leg?tur? cu metoda istoric? ar?t?m c? potrivit acestei metode

?tiin?ele juridice cerceteaz? dreptul în perspectiva ?i evolu?ia sa

istoric?, de-a lungul diferitelor orânduiri sociale, ele analizeaz? esen?a,

forma ?i func?iile dreptului raportate la etapa istoric? pe care o str?bate

o societate, ?tiut fiind c? institu?iile juridice poart? pecetea

transform?rilor istorice ale poporului ?i ??rii respective.

Apelând la istorie, dreptul î?i afl? condi?iile ce-i pot descifra

ascenden?a. Astfel, plecând de la datele pe care le ofer? istoria, în

cercetarea marilor institu?ii juridice ?tiin?a dreptului, constatând

vechimea lor, le urm?re?te evolu?ia, configura?ia, func?iile etc.

O alt? metod?, ce poate fi amintit? în cadrul aceluia?i capitol, este

metoda comparat?. Compararea sistemelor de drept ale diverselor state, a

tr?s?turilor ramurilor, institu?iilor ?i normelor acestora s-a dovedit

extrem de fructuoas? în procesul metodologic de studiere a fenomenului

juridic.

Compara?ia ajut? esen?ial la construirea tipologiilor juridice ?i

clasific?rilor, în procesul de legiferare. Metoda comparativ? are, de

asemenea, o importan?? major?, ea furnizând informa?ii pre?ioase

legiuitorului, în leg?tur? cu reglement?rile cuprinse în alte sisteme de

drept sau în documente juridice interna?ionale. Prin studiul comparat al

diferitelor institu?ii juridice na?ionale se desprind factorii se determin?

atât tr?s?turile lor comune cât ?i cele specifice Importan?a deosebit? a

metodei comparate este dat? ?i de crearea unei ramuri distincte în sistemul

?tiin?elor juridice dreptul comparat.

Metoda sociologic?, reprezint? o direc?ie de cercetare cu reale

foloase pentru cunoa?terea realit??ii juridice.

Sociologia aduce o viziune nou? asupra dreptului – definindu-l ca un

fapt social – ?i încearc? s? resistematizeze sursele evolu?iei ?i

influen?ei dreptului asupra societ??ii, oferind ?tiin?elor juridice o

metod? ra?ional? de studiere a fenomenului social. Cercetarea sociologic?

juridic? (metoda sociologic?) poate fi utilizat? de legiuitor pentru a-?i

procura informa?ii în leg?tur? cu m?sura în care legea este respectat? ?i

în ce propor?ie legea î?i g?se?te suport din partea sentimentului juridic

comun.

Necesitatea introducerii unor metode cantitative în cercetarea

?tiin?ific? juridic? ?i în practica dreptului a izvorât din nevoia de a

conferi noi valen?e acestei cercet?ri, în strâns? leg?tur? cu unit??ile

practice. Folosirea calculatoarelor ajut? deciziei, aceast? folosire nu

îngusteaz? posibilit??ile de decizie, ci dimpotriv? le optimizeaz?. Timpul

economisit este folosit la fundamentarea temeinic? a deciziei. Informatica

juridic? îmbun?t??e?te procesul decizional prin rapiditatea efectu?rii

diferitelor opera?iuni.

Ca o concluzie, dup? prezentarea succint? a metodelor de cercetare, se

impune constatarea c? ele nu trebuie în?elese în mod izolat, ci în

interdependen?a complementaritatea lor. Folosindu-le astfel, cercetarea

?tiin?ific? juridic?, atât cea fundamental?, preponderent teoretic?, cât ?i

cea aplicativ? are garan?ia ob?inerii unor rezultate valoroase ?i utile.

Bibliografie

N. Popa. Teoria general? a dreptului. Bucure?ti, 1992.

G.Vrabie, S. Popescu. Teoria general? a dreptului. Ia?i, 1993.

I. Ceterchi, M. Luburici. Teoria general? a statului ?i dreptului.

Bucure?ti, 1983.

A. Gulipe. C voprosu o formirovanii metodologhii pravovoi nauchi. Sovetscoe

gosudarstvo i pravo. 1991, Nr. 4.

V. Cozlov. Problemî predmeta i metodologhia ob?cei teorii prava. Leningrad,

1989

D. Ciobanu. Introducere în studiul dreptului. Bucure?ti, 1993.

I. Hum?. Introducere în studiul dreptului. Ia?i, 1993

Teoria general? a dreptului. (curs de lec?ii). N. Novgorod, 1993.

L. Mamut. Nauca o gosudarstve i prave: neobhodimosti radicalinogo

obnovlenia.// Filosofschie nauchi. 1989, Nr. 11

Planul lucr?rii

Introducere ……………………………………………………………………1

Obiectul de studiu ……………………………………………………………2

Metodele cercet?rii ?tiin?ifice a fenomenului juridic……………………….…6

Considera?ii generale……………………………………………………6

No?iunea metodologiei juridice ……………………………………………….9

Metodologia cercet?rii ?tiin?ifice juridice ……………………………………11

Metoda logic?.…………………………………………………..11

Metoda istoric? ……………………………………………….. 14

Metoda comparativ? …………………………………………...16

Metoda sociologic? ……………………………………………20

Metoda cantitativ? ?i alte metode ..…………………………….25

Concluzii ……………………………………………………………………..28

Bibliografie …………………………………………………………………..32

-----------------------

1 I. Ceterchi, M. Luburici. Teoria general? a statului ?i dreptului.

Bucure?ti, 1983, p. 8

2 M. Djuvara. Teoria general? a dreptului (enciclopedie juridic?). Editura

All, 1995

3 I. Ceterchi, M. Luburici. Teoria general? a statului ?i dreptului.

Bucure?ti, 1967.

4 I. Ceterchi, I. Craiovan. Op. citat?, p. 10

5 I. Ceterchi, I. Craiovan. Op. citat?, p. 12.

[1] N. Popa. Lucr. citat?, p 14

[2] S. Popescu, D. Iliescu. Probleme actuale ale metodologiei juridice.

Bucure?ti, 1979.

[3] N. Popa, lucr. citat?, p. 15

[4] N. Popa, lucr. citat?, p. 15

[5] I. Ceterchi, I. Craiovan, lucr. citat?, p. 15

[6] N. Popa, lucr. citat?, p.21.

[7] N. Popa. Teoria general? a dreptului. Bucure?ti, 1992, p. 19

[8] R. David. Pravovîie sistemî sovremennosti. Moscova, 1988,

[9] V. Zl?tescu, I. Zl?tescu. Regulile metodei comparative în studiul

dreptului. Studii de drept românesc. 1, 1989.

[10] V. Zl?tescu, I. Zl?tescu. Lucr. citat?, p. 340.

[11] N. Popa. Lucr. citat?, p. 20

[12] N. Popa . teoria general? a dreptului. Bucure?ti, 1992.

[13] N. Popa. Lucr. citat?, p. 22

[14] N. Popa. Lucr. citat?, p. 24

[15] N. Popa. Lucr. citat?, p. 25

[16] A. Roth. Individ ?i societate. Bucure?ti, 1986.

[17] V. Hanga. Calculatorul în ajutorul deciziei. Studii de cercet?ri

juridice, Nr.1, 1989

[18] N. Popa. Lucr. citat?, p. 27

-----------------------

1. în condi?iile c este:


© 2010 Ðåôåðàò Live